Andrei Tigau

Tablou minimalist, cu tine si cu mine

Levitand pe panza alba, fara directie

Stagnand singuri, fara nimic in jur

Fara confesie, fara expresie

Este atarnat atat de rece, langa semineu

 

Si timpul trece lin pe sub noi,

Sau pe deasupra

Noi tot levitam fara directie,

Fara confesie, fara expresie

Si timpul trece si prin panza

Si uite cum s-a ingalbenit:

Acum stam intinsi pe o plaja

Si s-a si crapat: ne-au aparut ridurile

Iar de la atata dilatare si contractare

Parca ne privim mai duios si mai bland

 

Fumul semineului langa care locuim

Ne-a adus funingini si culoare.

Trei nuante de negru imprastiate neuniform,

Ne fac sa ne iubim, noaptea la mare

 

 

Cand, in final, tabloul nostru banal se va fi ruinat de tot

Pictorul ne va arunca indata pe foc

Iar pentru o fractiune de secunda,

Impresionist, ne vom scurge unul in altul,

Si nisipul in mare, si marea in zare

Si vom deveni numai caldura

Stau intr-o casuta cocheta din Roma,

In Ciudad de Mexico,

Sotia mea e nervoasa pe mine pentru prostia zisa cu cateva ore in urma,

Dar nici ea sa nu-si poate stapanii incancantarea

Adio servici, adio stres, limita e zarea

Ne luam copiii si vom trai la Puerto Vallarta

 

 

 

Cu degetul taiat, dar cu hambarul plin cu lemne

Cu sufletul patat, dar cu frigiderul plin de carne de cerb

Nervos pe lume, stau singur la focul semineului si ma uit la degetul meu cum se vindeca

Nu fac prea multe de cand m-am mutat din Haines Junction la poalele muntelui Martha Black

E iarna si este foarte frig: ingheata si frica in tine

Dau zapada si astept sa vina primavara ca sa vad florile roz

 

 

 

Locuiam intr-un sat la poalele muntelui Agnung cu iubita mea

Cerul era un albastru pal, cand, fulgerator s-a facut rosu

Vulcanul a erupt.

Am fugit cu palmele goale impreuna si am privit cum a lui furie ne-a distrus toata agoniseala.

Iubita mea m-a parasit. Ce era sa faca cu un parlit fara nimic, un parlit cu o casa in lava:

« Ma duc la Dempasar. Trebuie sa supravietuiesc si eu.. »

Atunci am bagat capul in pamant de rusine

Am inceput sa mananc din el de foame

Am si trecut prin miezul fierbinte si in final am ajuns pe partea cealalta:

Coromoro, Columbia. Ce paradis!

Ce noroc pe cel ce traieste!

Supravietuitorul fuge de lava,

Iar cel ce traieste fuge prin mijlocul ei

 

Apusul se lasa peste dunele Saharei

Venind cu  gerul ce a intretinut finetea nisipului timp de milenii

Noi intram in cortul nostru si stam in jurul cuptorului din centru

Suntem multi; aproape ca nici nu avem loc sa impartim mirosul de oaie

dar e bine. Macar producem caldura

Caldura ce ne intinde unul cate unul pe covoarele persane

si ne adoarme in veghea stelelor si a lui Allah

 

Cand deasupra capului vad stele

Negresit si-n permanenta ma gandesc la ele.

Cand deasupra capului vad nori,

Ma gandesc la glob si la natura

Si de ce ne plange ea cu ura.

Cand deasupra capului vad caramida,

Ma gandesc la noi,

Zamislirea lumii, cea stupida

Nu am putut niciodata sa stau locului

Nu am putut niciodata sa dorm,

Agitat din stanga-n dreapta sfatului

Agitat de lume, de viata si de somn

Zburand statuie, prins in cadrul patului

Sugerez comportamentul surrealist

de tahion nedescoperit,

Nu de proton, electron, celula, sau de om





Gandesc, visez si ma comport in stea

Desenata de un prescolar,

Cu cate-un colt in toate - locului n-ar sta

Impins eu de la spate, trigonometric, sau orar

Sunt doar incetinit de toate, cat or vrea-ma ajuta

Caci eu patrund mai bine ca lumina-n codru si soarele in vara arctica

Si ma camuflez in umbre ca s-ating

Ce n-a vazut nici om, nici apa, nici pamant si nici lumina





Daca incerc sa ma gandesc sa ma descriu corect

Ce chin si ce sudori - popoare in calamitate,

Calcule si scheme, regresii si-estimari fara efect,

Suspect de numere complexe, pasesc in realitate

Am sufletul in stari cuantice, fara complement

Sunt un infinit de dubii, bucurii si remuscari

Toate coexista agresiv si stranic sub acelasi intelect

Toate-n evolutie, in libertatea starilor de azi .. de ieri ... 






Doar cand ma observi direct,

Cu ochi, urechi si palma

Intr-o casa si-ntr-o zi - in tabloul static

Subiectivitatea privitorului - a ta

Face poza si imprima-n plastic

Realizand atroce, un colaps cuantic

Cand matematicianul ne-a creat

un spatiu vectorial

El ne-a lasat o baza

Prin operatii-n infinit

Sa construim tot ce conteaza

 

Se poate, iarasi, el sa fii plecat

La baie, sau in bucatarie

Sau poate chiar ca ne-a uitat

Pe blat, sau prin sufragerie

Poate nici nu este bun si trebuie un altul

Poate ce-avem nu-i destul

Si la calcule Lui nu-i prieste

Scadem si adunam si inmultim orbeste

In infinitul ecuatiilor lu’ peste

 

Iar cand El va regasi hartia

Mazgalita cu scaderi si sume

Daca i-o veni palia spre gunoi sa ne indrume

 

Vectorilor, nu fiti ciume!

Cand sa ne-nmultim n-ajuta

Tot degeaba-i munca multa

Hai sa mai iesim in lume

Mai crescand cu-o dimensiune!

 

“ Recordar es fácil para el que tiene memoria. Olvidarse es difícil para quien tiene corazón”

„În faţa noastră sunt lucruri mai interesante decât cele pe care le-am lăsat în urmă.”

 

“Ce naiv e omul: distruge prezentul făcându-şi griji pentru viitor şi plânge în viitor amintindu-şi de trecut”

Cate pareri stupide( nu pentru ca nu ar fi fost inteligente, dar pentru ca sunt inutile) care sa diferentieze ceva ce nu exista, definit de om, pentru a face realitatea  care curge compact  putin mai usor de inteles

 

Cand mi-am inchis ochii sa te sarut prima oara am simtit ca ma contopesc cu o cultura,

Tu nu esti si nu ai fost pentru mine o femeie, ai fost o idee.

Sarutul lent la apus in spatele zidurilor Cartagenei, gustul buzelor tale carnoase,

Pielea fina si ciocolatie – nimic altceva decat poezie

Parul cret si sanii voluptosi care se apasau pe gratiile casutei din suburbii -doar un tablou

Declaratiile de dragoste, gemetele si aburii de rom un concert,

Iar trupurile noastre transpirate, obosite de cele 35 de grade sculptura in gheata

Dansurile, discutiile si mangaierile – o expozitie

………….

Hah! Cum altfel ai putea iubi vreo femeie?

…………

Si in scurt timp m-am trezit acasa la masa cu Katia

Am aterizat intr-o atmosfera plina de teama, un aer greu, plin de moarte

Intrebarile noastre curgeau proportional cu vinul din pahare

Si am intrebat-o: de ce oamenilor astora deja morti le e asa teama de moarte?

Ce intrebare e asta !? Cu cat ai mai putin, cu atat tragi mai tare de el. E normal.

Isi muncesc creierii pentru chestii inutile

Isi construiesc “iubiri” pentru confort

Si fac totul pentru “mai tarziu”.

Idea de a nu exista “mai tarziu” ii distruge

Ideea ca nu exista “mai tarziu”’ ne distruge

Ma duc acasa, e tarziu.

Bine, vorbim mai tarziu…

………………….

Ce faci?

Uite bine, mama. Pe acasa. Cum mai e pe acasa?

Acasa este bine. Cum e la tine?

Acasa este haos, dar sunt linistit. Stau in casa,  aici, acasa.

Cum a fost in Columbia?

Minunat! A fost ca acasa pentru sufletul meu.

Ne este dor de tine. Sper sa poti sa vii acasa cat mai curand.

Si eu chiar sunt nerabdator sa trec pe acasa. Momentan sunt blocat acasa, fara sa pot sa vin acasa si de fapt ma gandesc la acasa…

………………..

Si pana la urma….

Iubind acasa, mi-e dor sa iubesc acasa

Si mai tarziu voi iubi si acasa cum am iubit acasa

Cum va fii cand voi iubi acasa? Mai tarziu

Dar ce dor imi e sa iubesc acasa…

Am inteles ca ne uitam pe rand la stele

Acum eu, apoi tu, apoi si altii

Cand singuri ne separam de grup

Si aruncam priviri pe cer si stim ca ne uitam la aceeasi luna, la acelasi nor,

la acelasi om

Cea mai pura impreunare,

Impreunarea privirilor in departare

Sarutul mistic, distractiv al ochilor cu plans naiv

Imbratisarea sincera, cu dor,

Al sufletelor care nu mai mor

Intotdeauna m-am simtit putin singur

Intotdeauna m-am simtit putin trist

Putin inchis, putin invins

Putin prost, putin rau,

Intotdeauna m-am simtit putin eu

Ca un rechin pe uscat, sau ca un leu in mare

Ca locul meu nu-i unde am fost, sau unde sunt, sau unde voi fi

Ca trebuie sa soptesc mai incet,

Sau sa strig mai tare

Sa fiu mai modest, sau sa cer chiar mai mult

Nu stiu! Ce mare oroare

Ah si ce doare…

Dar de fiecare data cand ridic capul catre cer

Va simt ochii care cauta acelasi lucru ca si mine

Suntem mai multi, suntem impreuna!

Trei copaci la trei catei:
Cand e unul pentru fiecare e prea putin
Cand unul ramane fara e teroare
Cand doi raman fara nimic, celalalt turbeaza
Iar cand toti s-au ofilit e liniste

La portile Ierusalimului
Iubirea sta sa nasca
Cu lacrimi calde de durere si cainta
Al Domnului ce va sa nasca
Din nou in ceruri sa descanta

La Gange oamenii isi spala
Lucruri rele, lucruri bune
Iubind pe Brahma sa ii nasca
Iubind pe Shiva sa ii curme

Iubind un zeu, iubind o viata
Iubind un scop, iubind o fata
Fara de cap, fara prefata
Fara scop, succes sau zare
Asta face viata mare!

Iubirea nu are scop si nici ratiune
Este doar o conexiune

Unui neam razboinc

Cand paznicul catusi la maini ti-a pus

Cu fruntea-n fata si spatele stejar,

Cu coasta franta si cu privirea-n sus

Ti-ai pus trupul si sufletul pe jar

Si ai scarsnit din dinti, pan’ ce lacatul s-a scurs

Tu nu ai stat, tu te-ai luptat

Cand timpul la minte te-asuprit

Si cu o carpa veche la gura te-a legat

Teasta-n creasta muntilor ai izbit

Si-n val mediteran tacere-ai innecat

Tu nu ai stat, tu te-ai luptat

Cand tu, cel liber, ai vazut

Ca mie-mi fu dorinta luata

Ti-ai amintit trist si tacut

Iar cu vointa ta frustrata

Scosa-ai fluvii repezi, limpezi

Doar din stanci si din pamant

Tu nu ai stat, tu te-ai luptat

Si-acum caminele sunt dulci:

Nimic nu ne mai doare !

Ce sa faci tu, oare?

Te lasi ghidat dupa naluci

Si lupti in continuare